عدسة مكبرة
بحث محمل

Paul Auster 
Palatul lunii 

الدعم

„Unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii.’ The Times Literary Supplement
Aceasta este povestea lui Marco Stanley Fogg, orfan și copil teribil al anilor ’60. Marco se află în căutarea cheii ce-i va dezlega misterul propriei biografii. În aventura care-l poartă din canioanele urbane ale New Yorkului până în deșertul din Utah, va întâlni o galerie de personaje pitorești și surprinzătoare.
Începând din vara în care omul a pășit pentru prima oară pe Lună și sărind înainte și înapoi pentru a acoperi povestea a trei generații, Palatul lunii este pus în mișcare de coincidențe și de arcul memoriei, iluminat de lirism și inteligență.
„Ficțiunea mea nu se construiește în jurul unor întrebări de natură autobiografică. Mă folosesc de anumite lucruri, fur amănunte din propria mea viață atunci când vreau, când am nevoie s-o fac sau când mi se pare potrivit.
Dar cea mai mare parte din materia romanelor mele este inventată, cam 95%. Și chiar atunci când împrumut ceva, devine ficționalizat (…) Cred că atunci când ești complet scufundat într-o operă literară, odată ce ai prins ritmul limbajului, care e un fel de muzică, ți se dezvăluie sensuri de care nu erai conștient.
Îți pătrund în subconștient. Ele țes la fel de multă poveste pe cât o fac cuvintele tipărite pe hârtie.’ Paul Auster
„Auster este un povestitor magistral… În Palatul lunii misterele strălucesc ca niște diamante’ The Washington Post Book World

€7.85
طرق الدفع
لغة روماني ● شكل EPUB ● صفحات 384 ● ISBN 9786069784884 ● حجم الملف 3.1 MB ● الناشر PublishDrive ● بلد GB ● نشرت 2022 ● للتحميل 24 الشهور ● دقة EUR ● هوية شخصية 8428769 ● حماية النسخ بدون

المزيد من الكتب الإلكترونية من نفس المؤلف (المؤلفين) / محرر

697٬340 كتب إلكترونية في هذه الفئة