Loupe
Search Loader

Nora Roberts 
Amețitor ca vinul 

Support

Sophia Giambelli nu și-a făcut niciodată griji în privința competiției. Mândria familiei Giambelli și director de PR al companiei, Sophia își iubește slujba ‒ și e foarte bună în ceea ce face. Însă lucrurile sunt pe punctul de a se schimba, căci matroana familiei, Tereza, a anunțat fuziunea cu crama familiei Mac Millan. Fiind o femeie de afaceri cu simț practic, Sophia știe că trebuie să fie pregătită pentru orice, însă se trezește complet nepregătită pentru Tyler Mac Millan, cu care este pusă să facă schimb de roluri și să lucreze îndeaproape, vreme de un an, pentru a facilita fuziunea. În vreme ce muncesc din greu, cot la cot, atât pe câmpuri, cât și-n birourile lor din San Francisco, Sophia este sfâșiată între atracția puternică pe care o simte față de el și rivalitatea pe care nu și-o poate înfrâna. La sfârșitul sezonului, nu doar compania, ci și viața ei ar putea să o ia într-o direcție nouă. Și, cum afacerea de familie și familia însăși devin dintr-odată ținta unor acte criminale de sabotaj, misiunea Sophiei va fi nu numai să se dovedească valoarea… ci și să supraviețuiască.

€0.80
méthodes de payement
Langue Roumain ● Format EPUB ● Pages 451 ● ISBN 9786063308543 ● Taille du fichier 1.2 MB ● Maison d’édition Litera Media Group ● Pays US ● Publié 2016 ● Téléchargeable 24 mois ● Devise EUR ● ID 4962076 ● Protection contre la copie Adobe DRM
Nécessite un lecteur de livre électronique compatible DRM

Plus d’ebooks du même auteur(s) / Éditeur

699 325 Ebooks dans cette catégorie