Szkło powiększające
Search Loader

Gao Xingjian 
O undiţă pentru bunicul meu 

Wsparcie

Scrise în anii ’90, povestirile lui Gao Xingjian se inspiră din fragilitatea vieţii, a iubirii şi din puterea obsedantă a memoriei. În „Templul Desăvârşitei Compasiuni”, teama acută, cu origine misterioasă, a povestitorului umbreşte fericirea delirantă a unei excursii în luna de miere. În „Crampe”, un bărbat scapă ca prin urechile acului de înec, dar descoperă uimit că nimeni nu i-a simţit lipsa. În „Accidentul”, un autobuz loveşte un biciclist; apoi, ca într-un film, urmările haotice ale accidentului se pierd în liniştea unui colţ de stradă şi toată lumea pare să ignore cele abia petrecute. În fabula care dă titlul volumului, povestitorul încearcă „să se despovăreze de dorul de casă”, dar se trezeşte pierdut într-un labirint al amintirilor din copilărie, în care secvenţele şi persoanele narative se amestecă, în care ea devine pe nesimţite tu, într-un vertij al fluxului conştiinţei. Peste tot sunt prezente portrete psihologice covârşitoare, cu speranţe nerostite şi frici care trădează prezenţa nesfârşită a trecutului în viaţa personajelor.

€6.39
Metody Płatności
Język Rumuński ● Format EPUB ● Strony 85 ● ISBN 9789734670826 ● Rozmiar pliku 0.7 MB ● Wydawca Polirom ● Opublikowany 2017 ● Do pobrania 24 miesięcy ● Waluta EUR ● ID 5535216 ● Ochrona przed kopiowaniem bez

Więcej książek elektronicznych tego samego autora (ów) / Redaktor

697 873 Ebooki w tej kategorii