Dalai Lama 
Despre bunătatea inimii. O perspectivă budistă asupra învățăturilor lui Iisus Hristos 

поддержка

În această carte de referință a dialogului interreligios, Dalai Lama ne prezintă o extraordinară perspectivă budistă asupra învățăturilor lui Iisus Hristos, comentând pasaje bine cunoscute din cele patru evanghelii creștine (Predica de pe munte,  Schimbarea la față,  Învierea și altele). Prin intermediul reflecțiilor sale asupra acestor texte, le putem interpreta din perspectiva cu totul nouă a cunoașterii și înțelegerii budismului tibetan. În consecință, pasajele familiare sunt reînnoite și deschise unor percepții neașteptate.




Evidențiind paralele între Iisus și Buddha – și tradițiile bogate din care provin – Sfinția Sa transmite un mesaj de afirmare profundă a sacrului în toate religiile, insistând asupra faptului că scopul său în aceste dialoguri nu este să arunce îndoiala asupra creștinismului, ci să-i ajute pe ceilalți să redescopere semnificațiile și forțele profunde ale tradiției creștine.




„Dalai Lama se dovedește a fi o prezență autentică animată de respect pentru tradițiile creștine. Este o carte fascinantă, care merită toată atenția noastră, în aceste vremuri de schimburi multiculturale.“ – Publishers Weekly




„Despre bunătatea inimii modelează elementele unui dialog interreligios plin de semnificații“. – Tricycle: The Buddhist Review




„Un comentariu tulburător și revelator asupra evangheliilor.“ – Booklist

€5.31
Способы оплаты
Купите эту электронную книгу и получите еще одну БЕСПЛАТНО!
язык румынский ● Формат EPUB ● страницы 227 ● ISBN 9786068566986 ● Размер файла 1.1 MB ● издатель Lifestyle Publishing ● опубликованный 2016 ● Загружаемые 24 месяцы ● валюта EUR ● Код товара 4998062 ● Защита от копирования Adobe DRM
Требуется устройство для чтения электронных книг с поддержкой DRM

Больше книг от того же автора (ов) / редактор

119 364 Электронные книги в этой категории