Büyüteç
Arama Yükleyici

Marc Levy 
Strania călătorie a Domnului Daldry 

Destek

„Bărbatul care va conta cel mai mult în viața ta tocmai a trecut prin spatele tău. Ca să-l găsești, va trebui să faci o călătorie lungă și să întâlnești șase persoane care te vor conduce la el… Alice, în tine sunt două vieți. Cea pe care o cunoști și o alta, care te așteaptă de multă vreme.“




Londra, 1950




Alice duce o viață liniștită, împărțită între munca sa, care o pasionează și grupul ei de prieteni, cu toții artiști ocazionali. Totuși, în ajunul Crăciunului, viața ei va fi complet bulversată. În timpul unei excursii la bâlciul din Brighton, o ghicitoare îi prezice un viitor misterios. Alice n-a crezut niciodată în astfel de lucruri, dar nu poate să-și alunge din minte cuvintele femeii, iar nopțile îi sunt bântuite de coșmaruri care par pe cât de reale, pe atât de inexplicabile.




Vecinul ei de palier, domnul Daldry, celibatar convins, gentleman excentric și mucalit, o determină, din niște motive obscure, să ia în serios vorbele ghicitoarei și să le găsească pe acele șase persoane care o vor conduce spre destinul ei.




De la Londra la Istanbul, Daldry se hotărăște să o însoțească într-o călătorie neobișnuită…

€6.24
Ödeme metodları
Dil Romen ● Biçim EPUB ● Sayfalar 344 ● ISBN 9789737078049 ● Dosya boyutu 0.6 MB ● Yayımcı Trei ● Ülke GB ● Yayınlanan 2016 ● İndirilebilir 24 aylar ● Döviz EUR ● Kimlik 4265412 ● Kopya koruma olmadan

Aynı yazardan daha fazla e-kitap / Editör

699.380 Bu kategorideki e-kitaplar