Kính lúp
Trình tải tìm kiếm

Winston Graham 
Valul furios 

Ủng hộ

Căpitanul Ross Poldark, devenit membru al Camerei Comunelor, descoperă că între micile dispute caracteristice vieții rurale din Cornwall și mașinațiunile politice din capitala țării există o deosebire uriașă. Adaptarea este dificilă, mai ales că activitatea parlamentară îl ține departe de soția lui, Demelza. Relația lor este deja încordată, căci peste ei planează umbra lui Hugh Armitage, tânărul ofițer cu care Demelza a avut la un moment dat o aventură pasională.
George Warleggan, rivalul lui Ross, nu se împacă nicidecum cu gândul că și-a pierdut locul de deputat în favoarea acestuia. Însă acum își dorește rangul de cavaler, pe care îl consideră o încununare a ascensiunii sale și un cadou binemeritat pentru soția lui, Elizabeth, față de care nutrește o iubire profundă, împletită cu o gelozie bolnăvicioasă.
Verișoara lui Elizabeth, Morwenna, și-a văzut curmat visul de a-și croi un viitor cu Drake Crane, fratele Demelzei, căci o căsătorie aranjată a aruncat-o în brațele vicarului Osborne Whitworth.
Acum, suferind de o depresie cumplită, nu întrezărește nici o ieșire.
Încheierea secolului îi va aduce împreună pe George și Ross, uniți de o pierdere mai mare decât rivalitatea lor – iar Morwena și Drake, de o tragedie care le aduce speranța…

€2.81
phương thức thanh toán
Ngôn ngữ tiếng Ru-ma-ni ● định dạng EPUB ● Trang 448 ● ISBN 9786063368912 ● Kích thước tập tin 2.6 MB ● Nhà xuất bản Litera Media Group ● Thành phố Montefranco ● Quốc gia IT ● Được phát hành 2017 ● Có thể tải xuống 24 tháng ● Tiền tệ EUR ● TÔI 7906172 ● Sao chép bảo vệ không có

Thêm sách điện tử từ cùng một tác giả / Biên tập viên

699.380 Ebooks trong thể loại này