放大镜
搜索加载器

Danielle Steel 
Prieteni pentru totdeauna 

支持
Adobe DRM
的封面 Danielle Steel: Prieteni pentru totdeauna (ePUB)

Gabby, Billy, Izzie, Andy și Sean – cinci copii se cunosc în prima zi la exclusivista școală Atwood, fiecare cu propria personalitate efervescentă, diferiți ca înfățișare și cu talente diferite, dar atrași împreună de magia unei legături care se va dovedi indestructibilă.


Astfel, într-o lume rece și indiferentă, cinci familii încep să se apropie, iar cei cinci copii străbat alături drumul spre adolescență, fără să realizeze că furtuni teribile încep să se adune în jurul lor. Curând, viețile lor aparent perfecte sunt afectate de relații destrămate, de greșeli nefericite și de alegeri neinspirate, și, pe rând, apeleazǎ la micul lor grup pentru a-și recăpăta stabilitatea și echilibrul. Împreună vor putea trece peste pierderi și suferințe, își vor deschide inimile și vor cunoaște primii fiori ai iubirii și pasiunii.


Ȋntr-unul dintre cele mai complexe și mai emoționante romane ale sale, Danielle Steel redǎ o poveste tulburǎtoare, întinsă pe parcursul câtorva decenii, care aduce laolaltǎ un grup de personaje realiste și profunde, într-o cǎlǎtorie a prieteniei, a supraviețuirii și a dragostei.

€0.80
支付方式
语言 罗马尼亚 ● 格式 EPUB ● 网页 253 ● ISBN 9786067415971 ● 文件大小 1.0 MB ● 出版者 Litera Media Group ● 国家 US ● 发布时间 2016 ● 下载 24 个月 ● 货币 EUR ● ID 4113087 ● 复制保护 Adobe DRM
需要具备DRM功能的电子书阅读器

来自同一作者的更多电子书 / 编辑

697,340 此类电子书