Lupe
Suche

Kenneth Grahame 
Vântul prin sălcii 

Support

„Biblioteca pentru toți copiii“ cuprinde cele mai prețuite opere ale scriitorilor clasici ai literaturii române și universale. Cărțile de neuitat ale copilăriei sunt disponibile astăzi si in format e-book.


Publicată în 42 de limbi, această carte este una dintre cele mai traduse opere după Biblie.


Generații întregi de copii au hoinărit pe meleagurile Angliei în compania Sobolului, a Șoarecelui de apă, a Broscoiului și a Bursucului, prietenii memorabili din Vântul prin sălcii. De la nașterea lor acum mai bine de un secol, pentru a însoți somnul fiului autorului lor, aceste povești despre prietenie în lumea naturii au încântat cititori de toate vârstele. O carte pe care toți o iubim și o citim iar și iar, cu voce tare sau în gând: Vântul prin sălcii. Această carte reprezintă, într-un fel, două cărți într-una. Pe de o parte, sunt capitolele referitoare la aventurile Broscoiului, pe de altă parte sunt cele care explorează emoții omenești precum frica, nostalgia, mirarea, dorul de ducă.

€2.71
Zahlungsmethoden
Buy this ebook and get 1 more FREE!
Sprache Rumänisch ● Format EPUB ● Seiten 157 ● ISBN 9786066867894 ● Dateigröße 0.3 MB ● Verlag Litera Media Group ● Ort Montefranco ● Land IT ● Erscheinungsjahr 2016 ● herunterladbar 24 Monate ● Währung EUR ● ID 3180240 ● Kopierschutz ohne

Ebooks vom selben Autor / Herausgeber

55.739 Ebooks in dieser Kategorie