Loupe
Search Loader

Kenneth Grahame 
Vântul prin sălcii 

Support

„Biblioteca pentru toți copiii“ cuprinde cele mai prețuite opere ale scriitorilor clasici ai literaturii române și universale. Cărțile de neuitat ale copilăriei sunt disponibile astăzi si in format e-book.


Publicată în 42 de limbi, această carte este una dintre cele mai traduse opere după Biblie.


Generații întregi de copii au hoinărit pe meleagurile Angliei în compania Sobolului, a Șoarecelui de apă, a Broscoiului și a Bursucului, prietenii memorabili din Vântul prin sălcii. De la nașterea lor acum mai bine de un secol, pentru a însoți somnul fiului autorului lor, aceste povești despre prietenie în lumea naturii au încântat cititori de toate vârstele. O carte pe care toți o iubim și o citim iar și iar, cu voce tare sau în gând: Vântul prin sălcii. Această carte reprezintă, într-un fel, două cărți într-una. Pe de o parte, sunt capitolele referitoare la aventurile Broscoiului, pe de altă parte sunt cele care explorează emoții omenești precum frica, nostalgia, mirarea, dorul de ducă.

€2.71
méthodes de payement
Buy this ebook and get 1 more FREE!
Langue Roumain ● Format EPUB ● Pages 157 ● ISBN 9786066867894 ● Taille du fichier 0.3 MB ● Maison d’édition Litera Media Group ● Lieu Montefranco ● Pays IT ● Publié 2016 ● Téléchargeable 24 mois ● Devise EUR ● ID 3180240 ● Protection contre la copie sans

Plus d’ebooks du même auteur(s) / Éditeur

55 739 Ebooks dans cette catégorie